Echipa ELEX a asistat cu succes MOZAIK CONSULTING în procesul de divizare parțială, rezultând în înființarea MOZAIK INVESTMENTS – o nouă entitate cu activitate în domeniul imobiliar.
Fondată în anul 2005 în Cluj-Napoca, societatea MOZAIK CONSULTING se remarcă prin aproape două decenii de expertiză în tehnologiile de producție publicitară. MOZAIK CONSULTING activează în domeniul echipamentelor și tehnologiilor de ultimă generație în producția publicitară, furnizând o gamă variată de produse. Societatea reprezintă de 17 ani liderul mondial în domeniul print&cut, respectiv ROLAND DG.
Firma a acumulat, în timpul desfășurării activității sale, diverse proprietăți imobiliare, inclusiv terenuri, spații comerciale și hale industriale. În cadrul procesului de divizare parțială, aceste active au fost transferate către MOZAIK INVESTMENTS, o societate nou înființată care se va concentra pe închirierea de imobile și dezvoltarea imobiliară.
Această restructurare strategică subliniază adaptabilitatea și evoluția continuă a afacerii în răspuns la dinamica pieței și noile oportunități din sectorul imobiliar.
Suntem bucuroși că am putut facilita această evoluție a clienților noștri și suntem încrezători că putem continua colaborarea noastră pe termen lung, inclusiv în domeniul imobiliar.
