Curtea de Apel Cluj menține hotărârea Tribunalului Cluj: anulare în parte PUG Cluj-Napoca; obligă Mun. Cluj-Napoca la reîncadrarea terenului în intravilan

Curtea de Apel Cluj a respins recursul formulat de Mun. Cluj-Napoca într-un dosar de urbanism, iar astfel echipa Elex obține a 5-a hotărâre definitivă prin care Mun. Cluj-Napoca este obligată să reîncadreze un teren situat pe Valea Chintăului din Cluj-Napoca în intravilan, într-un UTR echivalent cu L2 din vechiul PUG. Practic, cu această hotărâre o zonă întreagă din Valea Chintăului a fost reîncadrată în intravilan.

În toate aceste dosare instanțele au reținut că modificarea radicală a regimului urbanistic al zonei din zonă construibilă în extravilan încalcă dreptul de proprietate al reclamanților, fără ca această ingerință să fie justificată de un interes general care să primeze.

În esență, instanța a reținut că modificarea regimului urbanistic a terenurilor, în sensul încadrării în extravilan, constituie o încălcare a dreptului de proprietate în contextul în care nu a fost avută în vedere tendința de dezvoltare a zonei. Așadar, instanța a reținut că stabilirea unui nou regim urbanistic al terenurilor din litigiu de către autoritatea publică, care afectează în substanță dreptul de proprietate al bunului și care nu este însoțit de garanții suficiente și concrete de sanare a prejudiciului produs în patrimoniul acestora, constituie un element de nelegalitate a actului administrativ cenzurabil de instanță pe temeiul art. 2 alin. 1 lit. n, parte finală din Legea nr. 554/2004, fiind încălcate prevederile art. 46 alin. 4 din Legea nr. 350/2001.

În urma acestei hotărâri definitive, Mun. Cluj-Napoca urmează să emită o Hotărâre de Consiliu Local prin care reîncadrează terenul în intravilan, într-un UTR care să permită construirea în condiții similare cu regimul anterior, respectiv L2 din PUG 1999 – locuințe individuale.

Echipa ELEX Legal este formată din avocați specializați în dreptul urbanismului și al construcțiilor și reprezintă clienți în litigii ce țin de documentații de urbanism și autorizații de construire.

Scroll to Top